Medic din Mureș, reținut după ce a luat mită 800 de euro de la un pacient

Medic din Mureș, reținut după ce a luat mită 800 de euro de la un pacient
Publicat: 27/09/2016, 11:17

Flagrantul a fost organizat de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, cu sprijinul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Mureș.

Potrivit Poliției Române, în luna iulie, pacientul a fost victima unui accident rutier, în urma căruia a fost operat de către medicul în cauză, urmând ca, ulterior, să fie operat din nou. La data externării, medicul i-ar fi spus soției pacientului că o astfel de operație costă 1.000 de euro, sumă care trebuie împărțită cu medicul anestezist și cu medicii rezidenți.

Întrucât familia pacientului nu are posibilități materiale, i-ar fi spus medicului că îl vor contacta când vor obține banii respectivi.

„Din primele cercetări a rezultat faptul că, medicul specialist ar fi condiționat efectuarea unei a doua intervenții chirurgicale de plata «datoriei» de 1.000 de euro pentru prima operație, îndemnându-i pe pacient și aparținător să vândă diferite bunuri din gospodărie și chiar locuința, dacă este nevoie pentru obținerea acestor sume de bani”, se arată într-un comunicat remis, marți, de Poliția Română.

Medicul a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „luare de mită”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un cuplu american care a cumpărat o casă veche la granița cu Canada a făcut...
Vești crunte despre prințesa Kate Middleton. Soția Prințului William „nu va mai fi niciodată ca...
Adrian Mititelu Jr, jefuit în vacanța din Mykonos! Hoții i-au spart vila de lux
A murit soția antrenorului de la FC Voluntari, Florin Pîrvu! Oana Alina avea doar 47...
Bani, spirite malefice și sex: „Profetul apocalipsei”, care și-a ucis soția și pe cei doi...
Întâlnire secretă în parc cu ceas de 620,000 € la mână! Două familii bogate și...
Celebra actriță, diagnosticată cu CANCER MAMAR. E devastată după reconstrucția mamară. „Sunt în viață și...
Boala cumplită care face anual peste 8.000 de victime în România. Metoda revoluționară de tratament care...
Imaginile durerii! Patrizia și Bianca s-au întors acasă în sicrie albe! VIDEO cutremurător
Cât costă un platou cu fructe de mare la tavernele din Grecia! Prețurile au uimit...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Cât de bună e, de fapt, Dacia Duster 2024? VIDEO
Ce relaţie va fi între Moscova şi Washington după alegerile prezidenţiale din SUA? Vladimir Putin...
Cea mai PUTERNICĂ RACHETĂ din lume, lansată ASTĂZI! Urmărește LIVE
Obligatoriu în toate localitățile din România. Proprietarii de terenuri vor fi amendați
Piedone a luat BAC-ul cu 5. E acuzat că a avut peste 46 de rude...
Cum arată acum mormântul Denisei Răducu. Internauții au fost revoltați pentru că nu avea lumânare...
Tinerii stropiți cu acid, urmăriți! Băiatul a povestit totul: Am găsit...
Antoni vrea să o asigure pe Rebecca de faptul că nu mai are niciun gând...
Doliu uriaș în lumea filmului internațional! Philippe Leroy a murit t la vârsta de 93...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Un studiu extraordinar arată că evoluția se repetă
×